CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
đóńńęčé romana english 





[05.02.2008] Culisele politice ale CCA

În cadrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului au apărut interese politice. Cel puţin aşa susţine unul dintre angajaţii instituţiei, Constantin Rotaru, care şi-a anunţat zilele trecute intenţia de a demisiona din funcţie. Potrivit lui Rotaru, retragerea licenţei TVR1 şi acordarea de frecvenţe noi postului TV NIT sunt principalele motive care l-au determinat să se retragă din CCA.

Constantin Rotaru, membru CCA:

„Retragerea licenţei TVR1 şi acordarea de noi frecvenţe pentru NIT sunt tendinţe de politizare a CCA”

Angajatul Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Constantin Rotaru, şi-a anunţat zilele trecute intenţia de a demisiona din funcţie. Rotaru, căruia îi mai rămăseseră opt luni până la finisarea mandatului, susţine că a luat această decizie pentru că în cadrul instituţiei au apărut tendinţe pronunţate de politizare, iar prezenţa lui devenise practic inutilă. Parlamentul a pregătit deja un proiect de hotărâre prin care se ia act de demisia lui Constantin Rotaru. În termen de o lună, comisiile specializate din cadrul legislativului vor selecta un candidat pentru postul vacant şi îl vor prezenta parlamentului pentru confirmare.
Care sunt interesele politice care erau promovate prin intermediul CCA şi dacă i s-au propus sau nu vreo dată lui Rotaru bani pentru a vota într-un anumit fel în cadrul consiliului aflaţi din interviul ce urmează.

- Domnule Rotaru, ce v-a determinat să luaţi decizia de a demisiona din funcţia de membru al CCA?

Eu am venit la CCA pentru că mă gândeam că poate reuşesc să fac ceva în cadrul consiliului, fiindcă situaţia care se crease în audiovizualul nostru era departe de a fi perfectă. Iniţial, cred eu, câte ceva ne-a reuşit să realizăm. Am reuşit să obţinem ca filmele şi emisiunile difuzate în limba rusă să fie subtitrate în română, ca la posturile de radio ruseşti să apară emisiuni de producţie autohtonă. Am încercat să schimbăm ceva şi la televiziunea naţională, dar, din păcate, fără succes. Am mai repartizat la început şi câteva frecvenţe reuşit. Dar mai târziu, am ajuns să-mi dau seama că nu se mai poate face nimic.

- Ce aveţi în vedere?

Am în vedere modul în care CCA a retras licenţa de emisie a TVR1. Apoi am văzut că doar eu votez pentru repartizarea de frecvenţe pentru postul de radio „Vocea Basarabiei”, despre care cred că este cele mai bun şi cel mai profesionist dintre toate posturile de radio pe care le avem în prezent în R. Moldova. Toate astea m-au determinat să înţeleg că nu mai am ce face în CCA atâta timp cât nu se ţine cont de nişte principii.

- Aţi declarat pentru agenţia de ştiri Info-Prim Neo că la CCA au apărut tendinţe de politizare. Despre ce tendinţe este vorba?

Retragerea nemotivată a licenţei TVR1 şi acordarea neîntemeiată de noi frecvenţe pentru NIT la ultima şedinţă CCA la care nu am mai participat. Oare astea nu sunt tendinţe de politizare? CCA nu poate fi un organism autonom atâta timp cât membrii săi sunt confirmaţi de parlament. Pentru a avea un Consiliu apolitic al audiovizualului e nevoie ca membrii acestuia să fie selectaţi şi înaintaţi de organizaţii nonguvernamentale. Mecanismul actual de numire a membrilor CCA face ca să nu putem niciodată avea un consiliu echidistant, care ar lucra pe principii democratice.

- Vi s-au propus vreo dată bani ca să votaţi într-un fel sau altul în CCA ori s-au făcut vreo dată presiuni asupra dvs. în acelaşi scop?

Aşa ceva nu a fost. Asupra mea e greu să exerciţi presiuni, de aceea nimeni nici nu a încercat.

- Cum credeţi, cine va veni în locul dvs. în CCA?

Să vă spun sincer, mă preocupă puţin această problemă, dat fiind faptul că oricine ar veni în locul meu nu cred că ar reuşi să facă ceva în cadrul acestei instituţii. Acea persoană oricum trebuie să fie confirmată de parlament şi, pentru a deveni membru CCA, ea va trebui să accepte anumite condiţii de joc.

- Dar dvs. aţi fi dispus să reveniţi în funcţie?

Da, aş accepta să revin, doar în cazul în care se va schimba situaţia. Şi chiar cred că situaţia se va schimba în timp şi atunci vom avea posibilitatea să lucrăm cu adevărat în cadrul CCA, pentru că acolo e foarte mult de lucru.

- În afară de mecanismul de numire a membrilor CCA, ce ar trebui să se schimbe pentru ca instituţia să poată funcţiona eficient?

Primul şi cel mai important pas ar fi constituirea CCA fără implicarea parlamentului. Celelalte prevederi din cadrul Codului audiovizualului sunt acceptabile. Dacă vă amintiţi, pentru funcţia de membri ai CCA au candidat peste 40 de persoane. A fost şi Efim Josanu, şi Olivia Pârţac, şi alţii care cu adevărat merită să fie membri CCA, dar ei nu au trecut pentru că parlamentul nu i-a acceptat.

- Mai sunt şi alţi membri CCA care ar putea să renunţe la funcţie?

Nu pot vorbi în numele cuiva.

- Ce ar trebui să aşteptăm în continuare de la CCA, ţinând cont de alegerile parlamentare care se apropie?

Nu vreau să fac prognoze pentru că, până la urmă, s-ar putea implica şi societatea civilă, şi atunci se mai pot schimba nişte lucruri.

Interviu realizat de Mariana RAŢĂ

Sursa: http://www.jurnal.md

Print
 

Noutati:

Íĺ íŕéäĺí ěŕňĺđčŕë ńîăëŕńíî ęđčňĺđčţ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[28.01.2016] CCA a lansat concursul pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A

[10.01.2016] ÎS „Radiocomunicaţii” a obținut licenţa pentru crearea şi operarea celui de-al doilea multiplex de televiziune digitală cu acoperire naţională

[19.10.2012] UEFA a oferit drepturi exclusive pentru difuzarea UEFA Champions League companiei Prime TV

[15.10.2012] CTC își schimbă formatul

[19.07.2012] Postul PublikaTV și PublikaFM cresc văzând cu ochii. Curând, foarte curând, PublikaTV va fi urmărită pe întreg teritoriul țării, nu doar prin satelit ci și prin eter.

[13.07.2012] Fără publicitate locală în programele tv retransmise

[10.04.2012] Sediul unui post TV local a fost vandalizat

[07.04.2012] Marian Pocaznoi: CCA se uita dupa net

[07.04.2012] Televiziunea NIT nu mai emite

[10.08.2011] Toamnă cu surprize la Jurnal TV

[21.04.2011] Prime, Moldova 1 şi NIT - lideri naţionali la audienţă în prime time

[18.04.2011] Insuficienţa de mijloace bugetare – bariera in activitatea companiei interstatale de televiziune «Mir»

[14.03.2011] EuroTV s-a relansat pe 8 Martie
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :