Faptul că noua lege a audiovizualului e o făcătură neruşinată a guvernării roş-oranj, la fel ca „deetatizarea” presei guvernamentale, era evident încă înainte de votarea acesteia de către monstruoasa coaliţie. Săptămâna trecută Comisia parlamentară pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mijloace de informare în masă, condusă de Victor Stepaniuc a anunţat un concurs pentru selectarea membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului. În stil bolşevic însă, informaţia despre criteriile de înscriere şi condiţiile de participare la concurs nu este mediatizată. Cu excepţia unei scurte ştiri pe banda unei agenţii de ştiri şi a uneia, la fel de scurte, la o televiziune particulară, anunţul nu a mai apărut nicăieri. Pentru ca nu cumva să îşi înainteze candidaturile „cine nu trebuie”, nici în ziua anunţării concursului, nici după asta, televiziunea „publică” a lui Teleşco nu a găsit printre mulţimea de ştiri oficiale loc şi pentru aceasta. Informaţii suplimentare nu sunt afişate nici pe site-ul legislativului, www.parlament.md. Cât priveşte Consiliul Coordonator al Audiovizualului, acesta nu doar ignoră desemnarea viitorilor săi membri, dar nu publică nici măcar noua lege, intrată în vigoare cu mai mult de o lună în urmă. Pe pagina web www.cca.telemedia.md este afişată în continuare Legea nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995, semnată de preşedintele de atunci al parlamentului, Petru Lucinschi. O „scăpare” de a lui Mihailo, sau sarcină de partid de a îngrădi accesul celor interesaţi la acest concurs? Nu mă pretind clarvăzător, dar sunt aproape convins că din noua componenţă vor face parte, ca până acum, şefi ai televiziunilor comuniste, ca Serghei Drobot, deşi chiar şi potrivit vechii legi deţinerea funcţiilor de conducere în instituţii ale audiovizualului era incompatibilă cu calitatea de membru al CCA. Fără a risca prea mult să greşesc, îndrăznesc să presupun că se vor regăsi printre cei nouă fostul purtător de cuvânt al lui Voronin, Valeriu Reniţă, sau personaje ca Sergiu Batog, ambii fiind în prezent mari diriguitori la „Media Satelit”, compania care prin abuzul CCA-ului lui Mihailo a ajuns să difuzeze în Moldova «Ďĺđâűé Ęŕíŕë», fără a avea nici măcar contract cu acest post rusesc. O altă candidatură potrivită mi se pare Victor Tăbârţă, proaspăt deţinător al titlului „Om Emerit” pentru „muncă îndelungată şi prodigioasă în mass-media, contribuţie la propagarea valorilor spirituale şi morale şi înaltă măiestrie profesională”. Era cât pe ce să uit de megaspecialistul Teleşco şi tinerele somităţi Adela Răileanu şi Ludmila Belcenkova, cunoscute pentru principialitatea şi imparţialitatea lor. Din aceeaşi tagmă vor fi toţi membrii noului consiliu, pentru că, odată ajunşi acolo, adevăraţii profesionişti le-ar putea încurca bolşevicilor cărţile în jocurile lor murdare din timpul campaniilor electorale, iar maşinăria propagandistică a regimului nu poate admite aşa ceva. Nu a mai rămas mult până să îmi pot verifica intuiţia.
Tudor Vlah,
pentru TIMPUL
Sursa: http://www.timpul.md
Print
|