FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[30.09.2007] „Vocea Basarabiei” va emite în Căuşeni şi în Transnistria

După ani de lupte pentru extinderea spaţiului de emisie, postul „Vocea Basarabiei” a obţinut ieri frecvenţa pentru Căuşeni. Este o mare victorie, în condiţiile în care în această localitate majoritar românească nu emite niciun post de radio informativ de limba română. În plus, această frecvenţă permite emiţătorului din Căuşeni să acopere o bună parte a teritoriului din partea stângă a Nistrului.

De ieri, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a anunţat că se va întruni zilnic, până joi, ca să decidă soarta mai multor posturi mediatice, inclusiv a canalului TVR 1 în RM, care ar putea să-şi întrerupă emisia la finele lunii. Aceasta în cazul în care frecvenţele pe care este retransmis postul respectiv vor fi licitate.

Pentru mai multe frecvenţe din Chişinău, Bălţi, Floreşti, Comrat şi Tighina luptă mai multe posturi ruseşti de radio şi unele muzicale de limba română - „Noroc” şi „Antena C”. Aceste frecvenţe sunt solicitate şi de „Vocea Basarabiei”, în intenţia de a crea o reţea naţională de radio. Veaceslav Ţâbuleac, directorul „VB”, şi-a exprimat satisfacţia că membrii CCA i-au acordat frecvenţa la Căuşeni şi speră că mâine va obţine şi alte frecvenţe în localităţile unde oamenii nu au acces la mass-media de limba română. „Mă bucur că membrii CCA au înţeles că atât la Căuşeni, cât şi pe teritoriul transnistrean, nu trebuie să existe o voce rusească, ce ar suna în unison cu cele de la Tiraspol ori de la Kremlin”, a spus V. Ţâbuleac. Staţia de la Căuşeni va fi pusă în funcţiune în cel mult două luni. Potrivit lui Ţâbuleac, reţeaua de acoperire a întregului teritoriu al RM este deja construită şi echipa urmează să instaleze câte un emiţător şi o antenă în orice localităţi unde solicită frecvenţele.

Amintim că, de şapte ani, „Vocea Basarabiei” se zbate ca să creeze o reţea naţională viabilă de radio. În această perioadă, postul de radio a întâmpinat o rezistenţă acerbă din partea CCA, care a respins peste 70 de cereri de solicitare a frecvenţelor pe teritoriul RM. Cele şapte frecvenţe acordate sunt disparate, iar două dintre ele - la Chişinău şi la Soroca - sunt pe o bandă estică FM3, greu de recepţionat.

Angelina Olaru - Timpul, 26 septembrie 2007

Sursa: http://www.stiri.romanism.net

Print