FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[18.11.2008] În curând TV digitală va ajunge în Moldova

În curând TV digitală va ajunge şi în Moldova. Cel puţin aşa susţin experţii în domeniu, care afirmă că este un proces inevitabil pentru ţara noastră. Astăzi în cadrul unui seminar, la care au participat reprezentanţii CCA, APEL, radiodifuzorii, experţii străini, a fost pus în discuţie subiectul ce ţine de implementarea TV Digitale în Moldova 2009-2015.

Specialiştii în domeniu şi-au dat întâlnire astăzi pentru a discuta despre viitor, sau mai bine zis despre o nouă eră televizată, adică cea digitală. La seminar, participanţii au discutat despre aspectele tehnice, juridice şi legale de implementare pe viitor a TV digitale.

- Obligatoriu este numită o dată şi în anul 2008 în luna martie, Parlamentul a ratificat planul de trecere la TV digitală, adică, începând cu 2015, în RM şi în tot teritoriul Europei va fi implementat total TV digitală, explica Veaceslav Pascal, director tehnic Întreprinderea de Stat «Radiocomunicaţii».

Potrivit participanţilor la eveniment, implementarea digitalizării nu presupune doar beneficii cum ar fi: creşterea numărului de programe cu acoperire naţională sau o calitate de recepţionare mai bună, dar şi cheltuieli semnificative atât din partea radiodifuzorilor, cât şi din partea consumatorilor de programe.

- Este necesar un suport logistic din partea Guvernului RM. Acest suport trebuie acordat atât radiodifuzorilor, fiindcă e foarte costisitor procesul de achiziţionare a noii tehnici, cât şi consumatorilor de programe, deoarece aceste utilaje de decodare, care urmează a fi procurate de ei, şi ele costă, adauga Gheorghe Gorincioi, preşedinte CCA.

- Important este ca acest pas să se facă corect şi să sufere cât mai puţin consumatorii de programe şi producătorii de programe. Ar fi foarte trist dacă în urma acestui proces ar suferi peisajul mediatic, ar dispărea anumite posturi TV, servicii de programe, spune Alexandru Dorogan, preşedinte APEL.


MARINA PÂNZARU, VLAD COROBAN, PENTRU COTIDIAN

Sursa: http://www.tv7.md

Print