[21.06.2009] La 18 iunie, postul de radio Vocea Basarabiei a împlinit 9 ani de la lansare. |
În anii 90 ai secolului trecut majoritatea posturilor de radio îşi aveau sediul în municipiul Chişinău şi emiteau în limba rusă. Vocea Basarabiei a apărut pe piaţa mass-media a Republicii Moldova ca o replică la situaţia dezolantă când populaţia română majoritară de peste 80% era disrciminată în ceea ce priveşte limba de acces la sursele de informare. Prima emisiune a fost emisă din localitatea Nisporeni pe frecvenţa FM 105,7 MHz. Statutul de post de radio local Vocea Basarabiei l-a avut până în 2004. Atunci, după multe tentative, postul de radio a obţinut o frecvenţă în bandă estică, 71,57 MHz, în oraşul Chişinău. În ianuarie 2005 Vocea Basarabiei a început să emită din studioul de la Chişinău, suburbia Poşta Veche. În prezent Vocea Basarabiei emite pe 8 frecvenţe dislocate în localităţile Chişinău, Nisporeni, Glodeni, Drochia, Soroca, Ştefan Vodă, Taraclia, Căuşeni. Vocea Basarabiei emite pe o grilă de 24 de ore. Cea mai mare parte a grilei o constitue emisiuni de ştiri, dezbateri, discuţii, analiză politică. Diversitatea ştirilor este asigurată de ştirile pregătite de redacţia Vocii Basarabiei, precum şi de emisiunile posturilor de radio la care este afiliat: Europa Liberă, Deutsche Welle, Radio România Actualităţi. În decembrie 2002 postul de radio Vocea Basarabiei a fost închis la cerinţa liderului comunist V. Voronin. Şi-a reluat activitatea în martie 2003 în urma presiunilor exercitate asupra guvernării comuniste de societate şi de instituţiile internaţionale. Au urmat alte încercări de a curma activitatea postului din partea instituţiilor statului. Împotriva postului de radio a fost deschis dosar penal pe motiv că în emisiunile interactive radioascultătorii cheamă la răsturnarea prin violenţa a regimului constituţional. Până la ora actuală Procuratura nu a putut prezenta dovezi care să confirme învinuirea serviciilor secrete ale Republicii Moldova. Esenţiale pentru postul de radio au fost la momentul lansării donaţiile de echipament venite din partea Fundaţiei Soros Moldova, Fundaţiei Europene Drăgan, marelui patriot român, om de cultură, de ştiinţă şi de afaceri, Iosif Constantin Drăgan. Multregretatul poet naţional Grigore Vieru a venit cu ideea şi a scris cuvintele imnului postului de radio Vocea Basarabiei, compozitorul bucureştean de origine nisporeneană, Nicolae Caragia a compus muzica, iar marea cântăreaţă Mirabela Dauer l-a interpretat. Imnul răsună zilnic la deschiderea programelor. Astăzi postul de radio Vocea Basarabie este o sursă de referinţă în arealul mass-media românesc şi nu numai. Posibilităşile tehnologice moderne au transformat postul de radio Vocea Basarabiei dintrun post local în unul naţional care poate fi auzit prin mijloacele Internetului şi a telefoniei mobile pe toate continentele. Sursa: http://voceabasarabiei.net |