FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[04.02.2010] Preşedintele TRM va fi ales vineri

Noul preşedinte al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului (IPNA) Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) va fi ales vineri, 5 februarie, iar directorii de radio şi televiziune, sâmbătă, 6 februarie. Audierea celor 27 de candidaţi va fi publică şi transmisă în direct la postul Radio Moldova Muzical, transmite Info-Prim Neo.

Eugeniu Rîbca, preşedintele Consiliului de Observatori (CO), a declarat că şedinţele vor fi publice, pe parcursul cărora toţi candidaţii vor fi audiaţi. „În 10-15 minute fiecare candidat îşi va prezenta proiectul de intenţie, de dezvoltare al Companiei după care vor urma întrebările şi dezbaterea între membrii CO”,a spus Eugeniu Rîbca.

Potrivit preşedintelui CO, la baza selectării candidaţilor va sta criteriul de profesionalism în audiovizualul public, nu doar în audiovizualul propriu-zis. De asmenea, candidaţia vor trebui să dea dovadă de capacitate managerială. După acestea vor urma şi alte criterii prevăzute de legislaţie.

Solicitat de Info-Prim Neo, analistul politic Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţie participativă „ADEPT”, a spus că, deşi la conducerea companiei candidează oameni destoinici, aceştia nu au prezentat nişte strategii foarte clare şi consistente. „Probabil, nu vor să îşi deschidă cărţile de pe acum, dar sincer nu ştiu cum în acest caz va alege Consiliul de Observatori. Un preşedinte al companiei trebuie să fie un manager foarte bun, la radio şi televiziune este şi mai complicat, pentru că mai trebuie să fie şi buni cunoscători ai domeniului”, a precizat Boţan. „Cred într-o schimbare la TRM, pentru că această companie a dat dovadă de comportament bun în scurte perioade de independenţă a R. Moldova. Situaţia poate să se îmbunătăţească, poate în primii doi ani cu paşi mai lenţi, dar mai apoi să devină un serviciu public”, a mai spus Boţan.

Vasile Botnaru, directorul biroului „Europa Liberă” Chişinău, a spus că în fruntea companiei este nevoie de oameni care să se întoarcă spre consumator. „Nu este neapărat să fii jurnalist, profilat în domeniul audiovizualului, este nevoie de oameni care să conştientizeze misiunea lor că au de administrat o companie publică, să găsească mijloace bune şi puţine să ajungă la telespectator, să vorbească cu el despre problemele pe care le are, să-l ajute să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui”, este de părere Vasile Botnaru.

Vitalia Pavlicenco, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) spune că viitorii administratori ai TRM, inclusiv cei de la radiodifuziune şi televiziune, trebuie să vină din rândurile societăţii civile, care a monitorizat prestaţia instituţiei publice. Pe de altă parte, susţine Pavlicenco, aceştia ar trebui să fie şi buni manageri care să administreze bugetul conform legii.

„Preşedintele companiei ar trebui să fie un bun manager, iar adjuncţii lui, cei de la radio şi tv, să fie buni profesionişti în presă, astfel încât echidistanţa pentru ei să fie o lege”, a spus Vitalia Pavlcenco.

Liderul PNL a spus că observă un oarecare scepticism printre oameni, care nu cred cu adevărat într-o schimbare la compania publică. „Este imposibil să îţi imaginezi o schimbare, dar ruşinea faţă de occident deja este prea mare. A venit timpul să răspundem recomandărilor Consiliului Europei şi rezoluţiilor APCE”, a conchis Pavlicenco.

Ecaterina Mardarovici, preşedintele Asociaţiei „Clubul politic al femeilor 50/50”, vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Participare, s-a arătat satisfăcută de faptul că în lista candidaţilor figurează şi câteva nume de femei şi recomandă CO să ţină cont şi de criteriul de gen. „Cred că una sau chiar două funcţii din cele trei ar putea să fie ocupate de către o femeie”, a opinat Mardarovici.

Depunerea dosarelor pentru funcţia de preşedinte al IPNA Compania TRM şi la cea de directori ai televiziunii şi radioului publice a expirat la 27 ianuarie.

Sursa: http://www.info-prim.md

Print