[12.11.2010] AgroChannel TV, televiziunea dedicată agriculturii şi satului românesc, va începe să emită începând din 12 decembrie |
AgroChannel TV, televiziunea dedicată agriculturii şi satului românesc, va începe să emită începând din 12 decembrie, la mai puțin de trei luni de la obținerea licenței de la CNA, despre care paginademedia.ro a scris aici. Valoarea investiție se ridică la 1 milion de euro, studiourile din satul Corbeanca dispunând de dotări tehnice de ultimă generație. Inițial, postul de nișă va putea fi recepționat prin intermediul rețelei de cablu RCS-RDS (Digi TV și Digi Cablu).Reprezentanții postului au declarat că, în prezent, sunt în negocieri avansate și cu operatorii Romtelecom Dolce, UPC și Focus Sat. Pentru început, emisia postului va asigura o acoperire națională de circa 55%, urmând ca, după primul an de activitate, distribuția AgroChannel TV să acopere 80% din teritoriul României. Postul va putea fi recepționat și în Republica Moldova Postul AgroChannel are licență de emisie și pentru Republica Moldova. Reprezentanții televiziunii estimează că programele postului tematic vor putea fi receptionate și peste Prut de circa 1 milion de gospodarii, începând din 2011. Ce programe va difuza AgroChannel? Postul va emite 24 de ore din 24, în grila de programe urmând să se regăsească emisiuni de informații (Știri, Calendarul fermierului, Agro-meteo, Tehnica agricolă, Agromagazin), de actualitate (Dimineața pe uliță, Satul de pretutindeni, Profil de fermier, Turist prin România, Zona de foc), de interes pentru dezvoltarea mediului rural și a activității fermierilor (Fermier european, Fabricat în Romania, Bursa agricolă, Agroshopping), precum și divertisment și folclor autentic (Hora mare, Nestemate folclorice, Petrecere la AgroChannel). Cui se adresează noul post de televiziune? Publicul țintă al AgroChannel este format din populatia cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu predilecție cei din mediul rural și mic urban. Este vorba de agricultori, muncitori agricoli, intelectualii de la sate, personalul din administrație, oamenii de afaceri din mediul rural s.a. Acţionariatul postului potrivit Registrului Comerţului (20.07.2010) Someşfălean Narcis – Viorel – Florin: 80% Nedelcu Adrian – Tudorel: 10% Tudor Bogdan: 10% Sursa: http://forums.frocus.net |