[25.02.2011] Cum vrea şeful TVR să eficientizeze instituţia |
23 Februarie 2011, ora 19:32 TĂIERI. Alexandru Lăzescu, şeful TVR, spune, într-o scrisoare către angajaţii Televiziunii Române, că instituţia este într-o situaţie 'critică', precizând că TVR trebuie să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor, precum renunţarea la primele de vacanţă şi limitarea cuantumului de ore suplimentare, potrivit Mediafax. Într-o scrisoare transmisă marţi seara angajaţilor TVR, Alexandru Lăzescu spune că a lucrat în ultimele săptămâni la proiectul de buget al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) pentru 2011. 'Nu vă ascund faptul că suntem într-o situaţie extrem de critică. Instituţia noastră s-a aflat permanent în pierdere în ultimii cinci ani, aşa că, inevitabil, capacitatea sa de a face faţă presiunilor financiare a ajuns la limită. De la începutul anului şi până în prezent am avut nu mai puţin de şase întâlniri informale cu reprezentanţii dumneavoastră din sindicate. Iar marţi, 22 februarie, am avut şi o întâlnire formală. Ne-am ascultat unii pe ceilalţi, am făcut schimb de idei, am discutat soluţii concrete de reducere a cheltuielilor, dar şi de creştere a veniturilor', spune Alexandru Lăzescu. El precizează că, prin proiectul de buget, TVR îşi propune să păstreze 'intact' actualul fond de salarii, dar să renunţe la unele beneficii (cum ar fi primele de vacanţă). 'Ştiu că vă nemulţumeşte acest lucru, dar încercaţi să priviţi această măsură prin ochii celor aproximativ 6.000 de angajaţi din instituţiile media care, pe fondul crizei economice din ultimii ani, au rămas fără loc muncă. Şi a colegilor noştri de breaslă din celelalte grupuri media care şi-au văzut reduse salariile cu 20, 30 sau chiar cu 50%, începând din 2009. Dacă măsurile de reducere a cheltuielilor cu care ne confruntăm acum ar fi fost luate la timp - încă de acum doi ani, când toate companiile de media au trecut rapid la tăieri şi reajustări de costuri, pentru a supravieţui - poate că situaţia ar fi fost cu totul alta acum', mai scrie Lăzescu. Totodată, el precizează că a întreprins deja măsuri de reducere a costurilor: 'Ştiu că circulă tot felul de zvonuri legate de creşterea fondului total de salarii ca urmare a «sutelor de angajări» făcute în ultima perioadă. Acest lucru este fals (fapt pe care l-au putut constata şi reprezentanţii sindicatelor din documentele pe care le-am pus la dispoziţia lor). În fapt, fondul total de salarii (incluzând toate sporurile şi orele suplimentare) a scăzut uşor în semestrul al II-lea faţă de semestrul I din 2010, în timp ce numărul de angajaţi a rămas practic constant (3.313 salariaţi în decembrie 2010, faţă de 3.303 în iunie). Un alt exemplu: fondul total alocat onorariilor pentru colaboratori (domeniu în care m-am implicat personal) a scăzut cu 2,2 milioane de lei în semestrul al II-lea anul trecut, faţă de primul semestru'. Potrivit lui Lăzescu, în ansamblu, în semestrul al II-lea din 2010, costurile totale ale SRTv au scăzut cu 6,8% în raport cu cele din semestrul I (spre comparaţie, în semestrul al II-lea din 2009, acestea au crescut cu 23%, faţă de primul semestru al aceluiaşi an). 'E posibil ca mărirea TVA-ului să tragă în jos acest procent până la încheierea anului fiscal, totuşi, direcţia pe care am trasat-o încă de la venirea mea aici este de scădere, nu de creştere a cheltuielilor', spune Alexandru Lăzescz. 'Chiar dacă trecem prin momente grele, semnalul pe care va trebui să-l dăm este unul de redresare, nu de scufundare a Televiziunii Române. Cu toate că economia care se va face la buget în urma măsurilor pe care le luăm nu va rezolva întru totul problema financiară a televiziunii, important este să începem de undeva. Şi, deşi înfruntăm presiuni externe fără precedent - politice, mediatice şi psihologice -, ce urmăresc eliminarea taxei TV, lucru ce ar echivala cu incapacitatea televiziunii de a mai funcţiona, nu ne lăsăm intimidaţi şi mergem mai departe', mai spune Alexandru Lăzescu, cerându-le angajaţilor TVR să încerce să privească 'obiectiv şi cu echilibru' situaţia în care se află Televiziunea Publică, fără a se lăsa influenţaţi de mesajele interne şi externe. În plus, potrivit unui comunicat intern, transmis angajaţilor TVR împreună cu scrisoarea lui Alexandru Lăzescu, în cadrul şedinţei Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Munca din SRTv din 22 februarie, având în vedere mandatul Consiliului de Administraţie din data de 17 februarie 2011, administraţia a prezentat măsurile propuse pentru redresarea situaţiei economice a instituţiei. Între măsurile pentru asigurarea de venituri suplimentare sunt enumerate: demersurile pentru sublicenţierea unor transmisiuni sportive; negocierea şi obţinerea unor re-eşalonări la plata furnizorilor de licenţe de difuzare filme; negocierea eşalonării obligaţiilor de plată către organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor; acţiuni de recuperare a creanţelor de la Electrica şi de la Splendid Media şi înaintarea unei propuneri de hotărâre de guvern pentru extinderea bazei de colectare a taxei TV şi indexarea acesteia cu rata inflaţiei. Potrivit comunicatului intern, au fost atrase venituri suplimentare prin noi contracte de sponsorizare pe emisiuni. Sursa: http://www.timpul.md |