FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[27.04.2006] Jetix România : Jetix Play

Începând din aprilie, Jetix şi-a dedicat programul zilnic de dimineaţă celor mai mici telespectatori, prin lansarea unui bloc special de dimineaţă, ce rulează sub brand-ul Jetix Play, potrivit unui comunicat difuzat de Ana Ghica - InnovAd Romania, reprezentantul de marketing şi PR al postului.

Blocul difuzează cele mai îndrăgite serialele de desene animate şi este programat între orele 7.00 şi 8.40.

Blocul Jetix Play se poziţionează ca o combinaţie de aventură şi comedie, cu poveşti imaginare inspiraţionale, pe care copiii le pot urmări împreună cu părinţii. Structura blocului Jetix Play cuprinde desene animate cu caracter altruist, prietenos şi cu un ritm moderat, printre care şi renumitele poveşti Prinţesa Sissi sau Jim Button.

Adaptată la întregul program Jetix, noua structură este complementară programului de bază al canalului care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

Kate Morton, directoare de programe Jetix Europa Centrală şi de Est, consideră că „Jetix Play oferă programe de divertisment pentru întreaga familie. Introducând acest segment în programul Jetix şi conferindu-i propria imagine şi identitate, le dăm celor mai mici dintre copii un semn clar că acest program este conceput special pentru ei. Acest bloc reprezintă primul pas al copiilor în lumea dinamică a Jetix.'

Maciej Bral, director general Jetix Europa Centrală şi de Est, a declarat: „Sunt încântat că putem lansa pe piaţă programul Jetix Play. Sper că acesta va deschide drumul spre lansarea unui canal separat Jetix Play, adresat celor mai mici copii, aşa cum s-a întâmplat în Polonia, Rusia, Turcia şi Germania.”

Odată cu lansarea blocului Jetix Play, cele 18 ore de program recent extins ale canalului au fost divizate în părţi clare şi distincte al căror scop este divertismentul pentru copiii de toate vârstele, în momente relevante pentru vârsta lor. Serialele clasice din timpul zilei sunt adresate audienţei de bază, blocul Jetix Play vizează copiii mai mici şi Jetix Max se adresează unei audienţe de vârstă mai mare.

Fox Kids s-a lansat în România la 1 aprilie 1999 ca fiind primul canal de televiziune dedicat copiilor români. Fox Kids a fost redenumit Jetix de la 1 ianuarie 2005. Jetix este un canal de televiziune tradus integral şi distribuit de majoritatea reţelelor de cablu, în aproximativ 2,5 milioane de case. Din 2006, orele de transmisie s-au extins de la 15 la 18 ore pe zi: 07.00-01.00.

Jetix deţine prima poziţie printre posturile TV de desene animate dedicate copiilor din Romania. Jetix România reprezintă o combinaţie unică de aventură, distracţie, acţiune şi energie, cu o doză de umor copilăresc, fiind casa unor eroi şi pesonaje precum W.I.T.C.H., Sonic X, Spioanele, Copiii de la Camera 402 şi Spiderman.

Sursa: http://www.rdi-sat.com

Print