2007-12-12/06:37 Oficiali, membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi reprezentanţi ai societăţii civile califică drept pozitivă activitatea CCA pe parcursul primului an, menţionând, în acelaşi timp, şi existenţa unor lacune.
Vladimir Dragomir, vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru învăţământ, ştiinţă, tineret, sport şi mass-media a declarat miercuri, 12 decembrie, în cadrul conferinţei „Implementarea Codului Audiovizualului” că, în opinia comisiei, primul an de activitate al CCA este un început bun, în pofida greutăţilor pe care le-au avut membrii consiliului. Totodată, Dragomir a lăsat să se înţeleagă că există în continuare probleme în CCA, fără însă a le menţiona.
Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Gheorghe Gorincioi a spus că acesta este supus monitorizării şi că acest lucru este binevenit, pentru că stimulează activităţile de implementare a Codului Audiovizualului. CCA a purces la realizarea prevederilor Codului într-o atmosferă deschisă şi transparentă , cu implicarea societăţii civile şi a instituţiilor publice centrale şi locale, a menţionat sursa citată.
Vlad Ţurcanu, membru al consiliului, a subliniat că CCA nu şi-a dorit să devină un organ represiv, chiar dacă uneori a fost considerat ca atare. CCA încearcă să realizeze nişte acţiuni de pionierat, având în vedere un trecut al CCA şi al audiovizualului pus pe baze nu tocmai ferme. Pornind de la Codul Audiovizualului, CCA a încercat să acţioneze de o manieră în care să existe transparenţă, echidistanţă, a comunicat Vlad Ţurcanu.
Juristul Eugeniu Râbca, expert al Asociaţiei Presei Electronice (APEL) a menţionat că activitatea CCA se remarcă prin multe rezultate dobândite pe parcursul acestui an. Dar, a menţionat expertul, mai există multe de făcut. Eugeniu Râbca s-a referit la responsabilitatea CCA în exercitarea funcţiilor sale, în special, în ce priveşte prezentarea rapoartelor trimestriale şi a celor anuale, în conformitate cu prevederile legislaţiei.
Deputatul creştin-democrat, Angela Aramă, a atras atenţia asupra faptului că CCA nu mai monitorizează atât de intens unele puncte foarte importante din Cod, ce ţin de cota producţiei proprii şi în limba de stat. De asemenea, ea a solicitat CCA-ului să nu-şi depăşească atribuţiile obligând radiodifuzorii să se prezinte la şedinţele consiliului pentru a le fi aprobate anumite modificări în grilele de emisie. Pentru modificări neesenţiale este de ajuns ca radiodifuzorul să informeze în scris CCA-ul, a declarat Angela Aramă.
Membrii CCA au fost desemnaţi de Parlament la 20 octombrie 2006, în conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului, intrat în vigoare în luna august a aceluiaşi an. Prima şedinţă a acestui organ a avut loc la 9 noiembrie. Cinci din cei nouă membri ai CCA au fost propuşi de deputaţii comunişti, trei de creştin-democraţi şi un candidat de fracţiunea Partidului Democrat din Parlament.
Sursa: http://info-prim.md
Print
|