CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[22.01.2008] Mişcări de trupe la EU(RO) TV

Ieri dimineaţă, cu referire la unul dintre blogurile locale, portalul UNIMEDIA anunţa că producătorul general al postului de televiziune EU(RO) TV ar fi concediat, la finele săptămânii trecute, circa zece angajaţi. Administraţia EU(RO) TV susţine că doar trei persoane au depus cererile de concediere, din propria dorinţă, şi neagă faptul că cineva ar fi fost obligat să părăsească locul de muncă.

Irina Codrean


Contactaţi de TIMPUL, câţiva dintre foştii angajaţi ai EU(RO) TV ne-au declarat, solicitând anonimatul, că vinerea trecută toţi angajaţii ar fi avut o discuţie tete-a-tete cu deputata creştin-democrată Angela Aramă, pe care cei de la EU(RO) TV o percep ca pe „producătorul general” al postului.

„La cabinet au fost invitaţi toţi, începând de la şofer şi până la regizor. Unora li s-a spus că ar trebui să plece fără nicio explicaţie”, afirmă sursele noastre…

Solicitată de TIMPUL, Angela Aramă a negat faptul că ar fi purtat vreo discuţie cu cei care, de vineri, nu mai lucrează la EU(RO) TV: „Nu am nicio atribuţie la concedieri, căci nu deţin nicio funcţie la această televiziune”. Întrebată dacă, într-adevăr, ea este producătorul general al postului, aşa cum se zvoneşte de ceva vreme prin mediile zuiaristice de la Chişinău, pepecedista ne-a răspuns: „Atribuţia mea la EU(RO) TV este că pot să-i consult pe angajaţi în probleme de televiziune. Aceasta nu este o funcţie, deoarece conform legii nu am dreptul să ocup un post în altă parte. Dar, pentru consultare, oricine mi se poate adresa”, a precizat deputata.

Totuşi, fostul reporter al EU(RO) TV, Felicia Roşca, ne-a spus că vineri dimineaţă a avut o discuţie între patru ochi anume cu Angela Aramă. „Ea nu mi-a zis nimic de o eventuală concediere, doar mi-a vorbit despre munca pe care o făceam la televiziune. La finele discuţiei am anunţat-o că vreau să plec de la EU(RO) TV, fiindcă sunt nemulţumită de anumite lucruri din cadrul instituţiei. De mult intenţionam să plec, însă nu am avut ocazia să anunţ administraţia despre aceasta. Vineri dimineaţă a fost un prilej să fac acest lucru…”, ne-a declarat jurnalista, menţionând că ea a plecat de bună voie. La fel a procedat moderatorul talk-show-ului „Epicentru”, Vitalie Călugăreanu, care ne-a comunicat că a părăsit EU (RO) TV, deoarece era nemulţumit de politica salarială. Ceilalţi angajaţi care au fost disponibilizaţi au refuzat, deocamdată, să facă declaraţii pentru presă.

Igor Boldureanu, directorul EU(RO) TV, ne-a declarat că vineri au depus cereri de concediere doar trei persoane, fără să ne ofere numele acestora. „Poate fi o dezinformare că au fost disponibilizaţi ilegal angajaţi de la EU(RO) TV, nu pot răspunde pentru toate informaţiile care apar în mass-media. Angela Aramă ne oferă consultaţii în activitatea televiziunii. Este producător-consultant. După ce criterii a fost selectată? E un om care cunoaşte ce e televiziunea. La noi ea nu primeşte salariu, munca ei fiind neremunerată”, a mai spus directorul EU(RO) TV.

Sursa: http://www.timpul.md

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[28.01.2016] CCA a lansat concursul pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A

[10.01.2016] ÎS „Radiocomunicaţii” a obținut licenţa pentru crearea şi operarea celui de-al doilea multiplex de televiziune digitală cu acoperire naţională

[19.10.2012] UEFA a oferit drepturi exclusive pentru difuzarea UEFA Champions League companiei Prime TV

[15.10.2012] CTC își schimbă formatul

[19.07.2012] Postul PublikaTV și PublikaFM cresc văzând cu ochii. Curând, foarte curând, PublikaTV va fi urmărită pe întreg teritoriul țării, nu doar prin satelit ci și prin eter.

[13.07.2012] Fără publicitate locală în programele tv retransmise

[10.04.2012] Sediul unui post TV local a fost vandalizat

[07.04.2012] Marian Pocaznoi: CCA se uita dupa net

[07.04.2012] Televiziunea NIT nu mai emite

[10.08.2011] Toamnă cu surprize la Jurnal TV

[21.04.2011] Prime, Moldova 1 şi NIT - lideri naţionali la audienţă în prime time

[18.04.2011] Insuficienţa de mijloace bugetare – bariera in activitatea companiei interstatale de televiziune «Mir»

[14.03.2011] EuroTV s-a relansat pe 8 Martie
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :