Comisia pentru eliberarea licenţelor a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) la şedinţa din 8 august 2008, a satisfăcut cererea depusă ÎM „Orange - Moldova” SA de eliberare a licenţei pentru utilizarea frecvenţelor şi canalelor radio în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice mobile celulare de generaţia a treia (3G).
Prin licenţa dată ÎM „Orange - Moldova” SA este autorizată să furnizeze o reţea publică şi servicii publice de comunicaţii mobile celulare de generaţia a treia (3G): telefonie vocală, SMS şi MMS, roaming, servicii transport date, inclusiv acces la Internet mobil, televiziune IP, video pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu respectarea standardelor tehnologiei de radioacces terestru IMT – 2000 cu interfaţa radio UMTS şi cu utilizarea exclusivă a blocului de frecvenţe, în regim FDD -1935,3-1950,1/2125,3-2140,1 ÌHz şi în regim TDD - 1899,9-1904,9 MHz şi cu lărgimea de bandă totală de 34,6 MHz.
ÎM „Orange - Moldova” SA va putea ridica licenţa acordată, în termen de 30 de zile de la aprobarea de către ANRCETI a hotărârii privind eliberarea acesteia, după ce va transfera la bugetul de stat suma de 8 milioane dolari SUA. Taxă pentru eliberarea licenţei, a fost stabilită prin Hotărârea Guvernului nr.660 din 02.06.08 cu privire la implementarea serviciilor de comunicaţii mobile celulare de generaţia a treia (3G).
Licenţa este acordată pe o perioadă de 15 ani, cu dreptul de reînnoire pentru o perioadă similară în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Potrivit obligaţiilor impuse titularul licenţei urmează să lanseze serviciile 3G nu mai târziu de 1 august 2009; să acopere cu reţele 3G şi să asigure accesul la serviciile 3G pînă la finele primului an de operare municipiile Chişinău şi Bălţi; pînă la finele anului doi de operare - mun. Comrat, centrele raionale Cahul, Orhei, Ungheni şi Soroca şi pînă la finele anului trei de operare celelalte 29 de centre raionale. După trei ani de operare titularul licenţei va asigura acoperirea teritoriului Republicii Moldova în dependenţă de cerinţele pieţii.
Invitaţia de depunere a cererilor a fost lansată de ANRCETI la 31 iulie 2008 în baza hotărârii Comisiei pentru eliberarea licenţelor a ANRCETI din 30 iulie 2008, fiind expusă pe pagina de Internet a ANRCETI şi expediată în adresa celor patru operatori de telefonie mobilă celulară: ÎM „Eventis” SRL, SA „Moldtelecom”, ÎM „Moldcell” SA şi ÎM „Orange - Moldova” SA.
Sursa: http://www.interlic.md
Print
|