CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[02.09.2008] PRO TV vine cu o nouă grilă de emisie

De la 1 septembrie, telespectatorii vor avea posibilitatea să revadă emisiunile pe care nu le-au văzut toată vara. Va fi şi o nouă prezenţă pe micul ecran, pe care cu siguranţă telespectatorii o cunosc din reportajele realizate la PRO TV. Este vorba de Sorina Obreja, care va prezenta ştirile în fiecare sâmbăta şi duminică la ora 20.00. În mod tradiţional, Natalia Cheptene va prezenta cum ştie ea mai bine reportajele despre decizii politice şi evenimente sociale ce se împletesc cu ştiri „uşoare”, noutăţi utile, curioase, câte o bârfă despre vedete şi oameni speciali, ultimele evenimente şi tendinţe ale vieţii mondene. Plină de forţe, după o scurtă vacanţă, Angela Gonţa revine pentru a prezenta, aşa cum v-aţi obişnuit, principalul jurnal al zilei de la ora 20.00, de luni până vineri, unde puteţi afla cele mai importante şi interesante evenimente. Cei care nu reuşesc să se informeze peste zi despre ultimele evenimente, dar ajung târziu acasă, au posibilitatea să includă televizorul la ora 22.30 când sunt difuzate ştirile PRO TV cu Oxana Iuteş. Deşi-s difuzate în toiul nopţii, ştirile sunt ca de obicei dinamice şi pline de viaţă. Jurnalul aduce însă analize şi discuţii directe cu invitaţi pe măsură, răspunzând astfel nu doar la întrebările „cine?” şi „ce?”, dar, cel mai important, la întrebarea „de ce?”. Bucurie şi pentru cei care au aşteptat o vară întreagă revenirea emisiunii ÎN PROfunzime cu Lorena Bogza. Aceasta va fi difuzată în fiecare luni la ora 22.45 şi, aşa cum şi-a propus până acum, va continua să analizeze pe înţelesul tuturor consecinţele deciziilor politice luate în R. Moldova şi nu numai.

Împătimiţii de maşini şi viteze extreme vor putea urmări din nou din această toamnă emisiunea AutoExpert. În fiecare sâmbăta, la ora 11.00, Andrei Tabuică vă aduce noutăţi din lumea automobilelor, reportaje de la cele mai mari saloane auto internaţionale şi ultimele prezentări din saloanele dealerilor din Moldova. Desigur, nu va trece cu vederea şi test-drive-urile, în cadrul cărora nu se sfiieşte să pună la încercare orice tip de vehicul. Cu dor de Rodica Ciorănică şi modul ei de a intervieva vedetele, nu pierdeţi în fiecare duminică, la ora 17.00, emisiunea VIP Magazin. Este o emisiune despre oameni foarte cunoscuţi, care nu s-au lăsat „chinuiţi” prea tare de ziarişti, care emoţionează, care pot scandaliza şi care pot să-şi asume riscul comentariilor de după.

Sursa: http://www.timpul.md

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[28.01.2016] CCA a lansat concursul pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A

[10.01.2016] ÎS „Radiocomunicaţii” a obținut licenţa pentru crearea şi operarea celui de-al doilea multiplex de televiziune digitală cu acoperire naţională

[19.10.2012] UEFA a oferit drepturi exclusive pentru difuzarea UEFA Champions League companiei Prime TV

[15.10.2012] CTC își schimbă formatul

[19.07.2012] Postul PublikaTV și PublikaFM cresc văzând cu ochii. Curând, foarte curând, PublikaTV va fi urmărită pe întreg teritoriul țării, nu doar prin satelit ci și prin eter.

[13.07.2012] Fără publicitate locală în programele tv retransmise

[10.04.2012] Sediul unui post TV local a fost vandalizat

[07.04.2012] Marian Pocaznoi: CCA se uita dupa net

[07.04.2012] Televiziunea NIT nu mai emite

[10.08.2011] Toamnă cu surprize la Jurnal TV

[21.04.2011] Prime, Moldova 1 şi NIT - lideri naţionali la audienţă în prime time

[18.04.2011] Insuficienţa de mijloace bugetare – bariera in activitatea companiei interstatale de televiziune «Mir»

[14.03.2011] EuroTV s-a relansat pe 8 Martie
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :