2008-09-03/07:29 Consiliul de Observatori (CO) al Companiei publice regionale „Teleradio-Găgăuzia” a fost dizolvat pentru a doua oară. Adunarea Populară a Găgăuziei (AP) a adoptat marţi, 2 septembrie, cu majoritate de voturi (deputaţii comunişti au fost împotrivă) decizia privind dizolvarea CO şi organizarea unui nou concurs pentru desemnarea componenţei nominale a consiliului. Conducerea CO consideră decizia nemotivată şi ilegală, transmite Info-Prim Neo.
Deputaţii s-au declarat nemulţumiţi de activitatea consiliului. Ei au invocat faptul că CO a stabilit nemotivat remunerări mari pentru conducerea „Teleradio-Găgăuzia” (TG) şi secretarului CO. Consiliul nu a motivat cererea de a fi alocate companiei din bugetul regional 4,5 mln lei pentru anul 2009 şi nu depune nici un efort pentru a obţine venituri. De asemenea, nu a motivat cheltuielile mijloacelor băneşti acordate pentru anul 2008 şi nu a elaborat politica editorială a companiei. Deputaţii au reclamat şi lipsa de atitudine a CO faţă de încălcarea de către angajaţii TG a standardelor profesionale şi nerespectarea echidistanţei şi pluralismul materialelor informative ş.a.
Preşedintele AP, Ana Harlamenko, a insistat asupra necesităţii dizolvării CO, motivând că în componenţa consiliului intră practic doar angajaţi ai Universităţii de Stat din Comrat, al cărei rector este preşedintele CO, Mihail Daradur. Aceştia, potrivit Anei Harlamenko, sunt lipsiţi de libertatea acţiunilor şi ideilor, fiind influenţaţi de şeful lor de la locul de muncă de bază. De asemenea, preşedintele AP a subliniat că Mihail Daradur desfăşoară şedinţele în incinta Universităţii, în timpul convenabil lui şi colegilor săi şi că nu locuieşte în Comrat, dar face naveta, având viză de reşedinţă în Chişinău. Potrivit Anei Harlamenko, la AP a parvenit o plângere semnată de către 20 foşti şi actuali angajaţi ai TG, care au reclamat incapacitatea CO şi conducerii TG de a redresa procesul de creaţie şi climatul moral în colectiv.
Pe de altă parte, preşedintele CO, Mihail Daradur, a declarat pentru Info-Prim Neo că decizia de a dizolva instituţia este una ilegală pentru că legislaţia nu prevede reformarea instituţiei în baza argumentelor invocate de deputaţi. Potrivit lui Mihail Dadarur, AP nu are dreptul să dizolve în decurs de 4 ani CO decât în câteva cazuri precum demisia sau boala preşedintelui sau a membrilor CO în parte. Mihail Daradur consideră toate obiecţiile formulate drept nemotivate şi susţine că organul pe care îl conduce a activat în conformitate cu legislaţia.
Potrivit lui Daradur, pe parcursul a nouă luni de activitate, CO a desfăşurat 19 şedinţe, în cadrul cărora au fost examinate peste 100 de chestiuni ce ţin de politica de cadre şi de dotarea tehnico-materială a companiei. Mihail Daradur este de părere că preşedintele AP, Ana Harlamenko, care a activat 10 ani în funcţia de preşedinte al CO, urmăreşte să ia sub controlul AP compania publică regională. Daradur a evitat să spună dacă va contesta decizia AP, motivând că nu are încă nici un document oficial. „În momentul în care vom avea documentul deciziei, vom face publică poziţia CO”, a spus Mihail Daradur.
AP a decis anterior, la 10 iulie, dizolvarea CO, însă această hotărâre a fost anulată odată cu toate celelalte adoptate până la 31 iulie, când, după multe dispute şi litigii, deputaţii au ajuns la un consens privind împărţirea funcţiilor de conducere în AP.
Printr-un studiu de caz, monitori din 10 ONG-uri media şi de drept, sub egida Asociaţiei Presei Electronice, au constatat că atunci AP nu a dizolvat Consiliul de observatori al IPRA Compania „Teleradio-Găgăuzia”, ci doar a destituit din funcţie membrii CO. Potrivit monitorilor, membrii CO au fost demişi nejustificat şi aveau dreptul să se adreseze în instanţa de judecată şi să solicite anularea deciziei ca fiind, în fond, una ilegală.
TRG a fost transformată în compania publică ca urmare a Legii adoptate de Adunarea Populară (AP) a regiunii cu privire la televiziune şi radio, care a intrat în vigoare la 27 iulie 2007.
CO „Teleradio-Găgăuzia” are nouă membri.
Sursa: http://info-prim.md
Print
|