Parlamentul a aprobat joi, 6 noiembrie, numirea în funcţie, pentru o perioadă de 6 ani, a doi noi membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) — Marian Pocaznoi şi Ignat Vasilache. Decizia a fost luată cu votul deputaţilor comunişti şi creştin-democraţi. Opoziţia a acuzat majoritatea parlamentară de fraudare a procedurii de vot, transmite Info-Prim Neo.
Conform procedurii, membri CCA sunt confirmaţi în funcţie de Parlament, cu votul a trei cincimi din numărul total al deputaţilor. Numărătorii au raportat 64 şi, respectiv, 62 de voturi pentru cei doi candidaţi. Deputaţii din opoziţie au pus, însă, la îndoială corectitudinea cifrelor. „Votul a fost fraudat”, a declarat deputatul Alianţei Moldova Noastră (AMN), Leonid Bujor. „Nu fraudaţi, nu ne faceţi proşti”, a spus liderul Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov.
AMN a criticat alegerea celor doi membri, care, în opinia fracţiunii, sunt reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor (PCRM) şi Partidului Popular Creştin-Democrat (PPCD).
Deputatul AMN, Anatol Onceanu, a declarat că „în Codul audiovizualului, votat de coaliţia roş-oranj, a fost legiferat un mecanism de selectare şi desemnare a membrilor CCA şi ai Consiliului de Observatori ai Companiei publice „Teleradio-Moldova” care face ca aceste două instituţii extrem de importante să ajungă sub controlul politic al comuniştilor şi PPCD-iştilor.” „Pot propune candidaturi pentru CCA sute de organizaţii civile, dar vor trece totuna numai cei aleşi în prealabil de Tkaciuk şi Roşca, care sunt apoi votaţi în Parlament de PCRM şi PPCD, prieteneşte şi unanim”, a spus parlamentarul.
În replică, vicepreşedintele Parlamentului, liderul PPCD, Iurie Roşca, a declarat că actualul Cod al audiovizualului a fost expertizat de instituţiile internaţionale. Roşca a menţionat că „în nici o ţară din lume, membrii CCA nu sunt desemnaţi de opoziţie sau de organizaţii neguvernamentale, ci de majoritatea parlamentară, de regulă, de simpla majoritate”.
Marian Pocaznoi activează începând cu anul 2006 în cadrul Direcţiei expertiză şi licenţiere a CCA, în calitate de consultant. Candidatura sa a fost propusă de Confederaţia Naţională a Sindicatelor. Ignat Vasilache este jurnalist, preşedinte al asociaţiei obşteşti Cartelul Ţărănesc „Sfântul Gheorghe”. În perioada 2003-2005 fost deputat din partea PPCD.
Cele două funcţii au rămas vacante la 20 octombrie, când au expirat mandatele lui Valeriu Frumusachi şi Vlad Ţurcanu. Din zece candidaturi înaintate de diferite organizaţii, Comisia parlamentară pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mijloace de informare în masă a ales doi, care au fost propuşi spre examinare Parlamentului.
Din actuala componenţă a CCA fac parte: Gheorghe Gorincioi, Corneliu Mihalache, Carmelia Albu, Valeriu Soltan, Ruslan Pleşca, Ludmila Vasilache şi Vitalie Tabunşcic.
Sursa: http://info-prim.md
Print
|