Joi, 18 Decembrie 2008
LANSARE. Postul TVR Info, aflat în portofoliul Societăţii Române de Televiziune, va începe să emită în ultima zi a anului, pe 31 decembrie, de la ora 19.00, conform Mediafax.
TVR Info este o televiziune de nişă, care va difuza informaţii utilitare şi transmisiuni live din trafic, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. TVR Info va avea montate circa 300 de camere în Bucureşti şi alte localităţi din ţară, în scopul transmisiilor live din trafic, pilonul principal din grila postului. Potrivit CNA, TVR Info intră sub incidenţa regimului „must carry“, fiind un post obligatoriu la retransmisie de către operatorii de cablu.
Sursa: http://www.evz.ro
Print
|