Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) vrea să se extindă în Republica Moldova, astfel încât şi populaţia moldoveană să recepteze în condiţii cât mai bune emisiunile difuzate de posturile Radioului Public.
În acest sens, Consiliul de Administraţie al SRR a analizat, în şedinţa din 25 ianuarie, un Raport privind discuţiile cu autorităţile din Republica Moldova referitoare la dezvoltarea prezenţei programelor Radio România în această zonă.
Totodată, Maria Ţoghină, preşedintele-director general al SRR, a declarat pentru MEDIAFAX că dorinţa Radio România este ca ascultătorii din Republica Moldova să recepţioneze în condiţii cât mai bune emisiunile postului public de radio din România .
'Dorinţa Radio România este de a răspunde solicitărilor ascultătorilor din zona Moldovei, atât de o parte, cât şi de alta a Prutului, de a recepta în condiţii cât mai bune emisiunile Societăţii Române de Radiodifuziune, în special emisiunile culturale şi emisiunile muzicale', a spus Maria Ţoghină.
În prezent, programe ale Radio România Actualităţi sunt retransmise în Republica Moldova prin intermediul postului de radio Vocea Basarabiei.
'În momentul de faţă, anumite părţi ale programului Radio România Actualităţi sunt retransmise de Vocea Basarabiei, care preia programul de noapte al Radio România Actualităţi. Ne dorim dezvoltarea acestei colaborări, prin atragerea de noi parteneri sau prin construirea unui proiect care să aparţină în exclusivitate Radio România', a explicat Ţoghină.
Ea a precizat că, încă din 1990, fără nicio întrerupere, Radio România a avut un corespondent la Chişinău. 'Ne gândim în perioada imediat următoare la dezvoltarea activităţii corespondenţilor noştri în Republica Moldova, pentru a reflecta evoluţiile de la Chişinău. Ne dorim să putem acoperi actualitatea nu doar din zona vieţii politice, ci şi activitatea culturală, muzicală şi reportaje pe alte teme', a mai spus Maria Ţoghină.
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti şi peste 10 staţii regionale. Acestora li se adaugă, printre altele, postul online pentru copii Kids Radio şi agenţia de presă Rador.
Sursa: http://www.mediafax.ro
Print
|