Prima etapă a 'Preselectiei nationale Eurovision Song Contest 2006' va avea loc pe 4-5 februarie, studioul 2, Televiziunea Naţională, Teleradio-Moldova.
După şedinţa Comisiei de audiere au fost selectaţi 25 de participanţi pentru I Etapa de Preselecţie Eurovision Song Contest 2006.
PRESELECTIA NATIONALA EUROVISON SONG CONTEST 2006
1.JURIZARE
1.1. Selectia pieselor inscrise in concurs pentru faza nationala se face de catre o comisie, compusa din 7 membri.
1.2. Pe langa juriu va functiona un secretariat cu atributii specifice si personal tehnic pentru derularea in bune conditii a jurizarii.
2.SISTEMUL DE VOTARE
Vor fi admise pentru urmatoarea faza a competitiei 30 de piese.
Fiecare grup reprezentativ va fi in posesia unui buletin de vot cuprinzand, in ordinea ascultarii, titlurile sau motto-urile melodiilor inscrise in concurs.
Aprecierea melodiilor se face pe baza criteriului admis-respins. Astfel, pentru ca o melodie sa fie considerata admisa in cadrul unui juriu, ea trebuie sa intruneasca cel mai mare numar de puncte.
Pentru clasamentul final, fiecare juriu va indeplini un buletin de vot, rezultatul fiind obtinut in urma insumarii puncetlor acordate de toti membrii Juriului . Vor fi admise pentru urmatoarea faza 30 de piese care vor obtine cel mai bun rezultat in urma jurizarii.
In cazul in care, in categoria pieselor care au obtinut cele mai putine puncte, numarul pieselor cu acelasi numar de puncte este mai mare decat numarul de piese admise pentru urmatoarea faza a concursului, aceste piese se vor rejuriza. Modalitatea de jurizare va fi tot criteriul admis-respins. In cazul in care si dupa rejurizare vom avea mai multe piese decat numarul de locuri admise, se vor lua in calcul numarul mai mare de puncte la fiecare juriu in parte.
Reprezentantii fiecarui grup de juriu trebuie sa semneze pe propriile buletine de vot, cat si pe buletinul de vot general. De asemenea, ei trebuie sa semneze si procesul verbal intocmit dupa determinarea exacta a celor 30 melodii participante in fazele urmatoare ale selectiei nationale.
Juriul va decide de comun acord daca se admit sau nu contestatii.
La finalul preselectiei juriul poate decide ca numarul de piese ramase pentru selectiile urmatoare sa fie mai mic de 30, limita minima fiind de 25.
In cazul in care din motive obiective, un compozitor isi retrage piesa din concurs, aceasta va putea fi inlocuita prin decizia organizatorilor (TRM), cu urmatoarea clasata.
Castigatorii Preselectiei Nationale vor fi anuntati pe canalele TRM, pe site-ul TRM, cat si in presa. Contestatiile se primesc la Centrul de colectare Eurovision in termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor. Solutionarea contestatiilor se va face de catre o comisie formata dintr-un reprezentant al fiecaruia dintre cele 3 Jurii, care va intocmi un raspuns scris pe adresa mentionata de catre contestatar. Termenul de solutionare a cotestatiei este de 72 de ore.
PRIMA ETAPA DE PRESELECTIE
Va fi organizata o etapa de preselectie unde vor participa cele 30 (minimum 25) de piese care vor trece de faza de selectie.
Pentru aceasta etapa de preselectie, modalitatea de jurizare va fi : 100% Juriu.
1. JURIZARE
1.1. Juriul va acorda puncte de la 1 la 10.
1.2. Jurizarea se va face prin vot, fiecare membru al juriului acordand in ordine crescatoare puncte concurentilor.
1.3. Jurizarea se va face fara ca membrii juriului sa stie rezultatele partiale.
1.4. La finalul votului juriului se vor face Totalurile, se va suma punctele obtinute de fiecare participant, primii 15 clasati vor fi selectati pentru Finala Nationala.
SELECTIA NATIONALA ETAPA FINALA
1. JURIZARE
In aceasta faza vor participa cele mai bune 15 piese castigatoare a primei etape de preselectie. Modalitatea de jurizare va fi: 50% televoting, 50% juriu
1.1. Juriul va acorda puncte de la 1 la 10. Fiecare punct se va acorda o singura data. Jurizarea se va face prin vot secret, fiecare membru al juriului notind piesa imediat dupa audiere.
1.2 Jurizarea se va face fara ca membrii juriului sa stie rezultatele partiale sau finale ale televoting-ului.
1.3 Rezultatul juriului nu va fi facut cunoscut telespectatorilor decat la finalul timpului regulamentar aferent televotingului.
1.4 La finalul aflarii rezultatului juriului se va face un clasament intermediar, melodia clasata pe primul loc va primi 12 puncte, locul 2-10 puncte, locul 3- 8 puncte, locul 4-7 puncte, locul 5- 6 puncte, locul 6- 5 puncte, locul 7- 4 puncte, locul 8- 3 puncte, locul 9- 2 puncte, locul 10-1 punct.
2. TELEVOTING
2.1. Fiecarei piese i se va aloca un numar de telefon care se va afisa pe tot parcursul piesei.
2.2. Telespectatorii vor putea vota prin telefon in momentul in care se vor declara deschise liniile telefonice (dupa ce au fost cantate toate cele 15 melodii participante in concurs).
2.3. Liniile telefonice vor putea fi accesate timp de 10 minute.
2.4 . La incheierea televotingului se va crea un clasament, melodia clasata pe primul loc va primi 12 puncte, locul 2-10 puncte, locul 3-8 puncte, locul 4-7 puncte, locul 5- 6 puncte, locul 6- 5 puncte, locul 7- 4 puncte, locul 8- 3 puncte, locul 9-2 puncte, locul 10-1 punct.
Castigatorul Selectiei Nationale a Moldovei Etapa Finala va fi desemnat cel care are cele mai multe puncte rezultate din insumarea punctajelor obtinute in urma realizarii clasamentelor din cadrul juriului si al televotingului.
In caz de balotaj , ordinea pieselor la egalitate se determina printr-un simplu vot cu ridicarea mainii de catre membrii Juriului. Daca si dupa aceasta egalitatea se mentine, ordinea finala este decisa de votul celui mai tanar membru al Juriului..
Pentru a asigura corectitudinea procesului de jurizare atat la Prima etapa de preselectie, cat si la finala, IPNA Compania Teleradio Moldova va apela le serviciile unui notar public.
Contestatiile se primesc la Centrul de colectare a datelor Eurovision in termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor. Solutionarea contestatiilor se va face de catre Juriu. Termenul de solutionare al cotestatiei este de 72 de ore.
Sursa: http://www.trm.md
Print
|