Postul de televiziune CTC are o nouă imagine. De astăzi, telespectatorii pot descoperi un nou logotip, alte fundaluri publicitare și elemente de promovare, anunță UNIMEDIA.
Potrivit directorului general CTC, Veaceslav Murugov, a venit timpul de schimbare a formatului postului. „CTC se schimbă din interior, iar acest fapt trebuie să fie vizibil și la exterior. Continuăm să transmite spectatorilor buna-dispoziție și emoții aprinse. Vorbim de la micul ecran despre valori simple și ne situăm pe partea luminoasă a divertismentului. Aceste nuanțe vor fi reflectate în formatul reînnoit al postului CTC”, declară Veaceslav Murugov.
Creatorii care au participat la elaborarea noii imagini spun că au trebuit să păstreze spiritul unui post de divertisment, dar și să-l adapteze cerințelor designului contemporan. Astfel, gama de culori s-a îmbogățit cu nuanțele calde ale curcubeului. Totuși, galbenul și formatul 3D și-au păstrat întâietatea.
Schița noului logo a fost elaborată în Federația Rusă, iar realizarea artistică aparține unei companii britanice. Schimbarea vine să înlocuiască vechiul logo al postului, care a fost utilizat timp de 10 ani.
Sursa: http://unimedia.info
Print
|