UEFA a oferit drepturi exclusive pentru difuzarea meciurilor din UEFA Champions League pentru perioada 2012-2015 pe teritoriul Republicii Moldova, companiei Prime TV. Drepturile exclusive pentru meciurile Champions League au fost acordate postului tv Canal 3, iar semifinalele și finala vor putea fi urmărite de către suporteri pe postul tv Prime. Parteneriatul cu UEFA vine să aducă un cadou microbiştilor din Republica Moldova, care au fost privaţi de dreptul de a urmări meciurile din primele două etape din faza grupelor UEFA Champions League. Canal 3 va difuza, în direct, partidele din Liga Campionilor, începând cu săptămâna viitoare. Prima transmisiune live, comentată în direct din studioul Canal 3, va fi partida FC Shakhtar Donetsk-Chelsea FC ,difuzată marţi, 23 octombrie, la ora 21.45, iar miercuri, suporterii vor putea urmări meciul Borussia Dortmund - Real Madrid CF . Drepturile pentru UEFA Champions League vizează exclusivitate pentru toate platformele de difuzare: TV, Internet şi mobil.
Sursa: http://www.canal3.md
Print
|