94,00 FM este noua frecvenţă pe care puteţi asculta Radio Moldova începând de astăzi. Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a adoptat, joi, 10 aprilie, o decizie în acest sens. Totodată, în cadrul ședinței de astăzi a CCA, Radio Moldova Tineret a obținut o nouă frecvență. Postul de radio, destinat tinerilor, va emite și la Glodeni, pe lungimea de undă 92,5 FM.
„Este un lucru foarte important că Radio Moldova a câștigat frecvența pe Chișinău, pentru că până astăzi, ascultătorii Radio Moldova nu în toate sectoarele Chișinăului puteau recepționa postul public de radio. La fel este important că Radio Moldova Tineret se extinde. Din momentul în care vor fi puse în funcțiune emițătoarele din Glodeni, deja va emite și pentru tinerii din acest raion. Postul de radio public pentru tineri trebuie să aibă o arie de acoperire suficientă ca să ajungă la toți tinerii din Republica Moldova”, a menționat directorul Radio Moldova Tineret, Tatiana Bunduchi.
Sursa: http://www.trm.md
Print
|