CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[12.03.2006] TVR 2 are o noua grilã de programe din martie

Televiziunea Română şi agenţia de publicitate Splendid Media au lansat noua grilă de programe a TVR 2 pe 7 martie 2006, în cadrul unui eveniment care a reunit reprezentanţi ai pieţei media şi de publicitate, potrivit unui comunicat al TVR 2.

La eveniment au participat jurnalişti din presa scrisă, agenţii de ştiri şi radiouri, dar şi reprezentanţi ai CNA, alături de clienţi publicitari.

TVR 2 îşi va mări aria de acoperire, astfel încât până la sfârşitul anului 2006, postul va putea fi recepţionat pe aproximativ 90% din teritoriul ţării, după estimările reprezentanţilor TVR.

În aceste condiţii, programele postului trebuie regândite în aşa fel încât să se adreseze publicului ţintă al canalului, reprezentat de toate categoriile de telespectatori, un public activ şi dinamic, cu gusturi diverse, plătitori de taxă TV.

Noua grilă a TVR 2 va pune accentul pe informarea publicului, pe divertisment şi pe educaţie, prin introducerea în grilă a unor programe educaţionale pentru telespectatori, (emisiuni şi documentare).

În privinţa divertismentului, acesta va fi prezent pe TVR 2 într-o formă mai „îndrăzneaţă şi radicală”, prin programe ce încurajează noul: cultură urbană, talente noi, programe pentru cei ce se consideră o minoritate sau neînţeleşi.

„Noua grilă a păstrat programele de valoare, cele existente au fost îmbunătăţite, iar alte emisiuni au fost înlocuite de noutăţi, criteriul principal de selecţie fiind calitatea şi nu cantitatea acestora, fie chiar şi în detrimentul rating-ului.”, se mai arată în comunicat.

Emisiunile noi sunt mai numeroase, produse de TVR sau altundeva. La acest moment sunt aproximativ 15 titluri noi, cu prezentatori, în marea lor majoritate noi.

Iată lista programelor achiziţionate: Bazar; Marcă înregistrată; Moto Magia; Planeta Moldova; Raport Off Road; Roată la Roată; Transfer; Documentare BBC; Cursuri limbi străine; Cele mai bune seriale din lume (difuzate duminica seara).

Programe proprii ale TVR 2 se înscriu în aceeaşi strategie de experimentare: Ora de Ştiri, un program zilnic difuzat de la ora 21.30 de luni până joi timp de 60 minute şi prezentat de Adriana Muraru; Arena, emisiune sportivă prezentată de fosta gimnastă Andreea Răducan; Dincolo de cântec, emisiunea cântecului popular; Megatehnicus, noutăţi ştiinţifice şi tehnologice; Top 7, ştirile săptămânii, pezentat de Mihai Rădulescu; Uliţa spre Europa, un sitcom autohton; Lumea azi, emisiune săptămânală informativă; Dincolo de hartă, emisiune de călătorie de tip Discovery.

Sursa: http://www.rdi-sat.com

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[16.03.2011] Pro TV, record absolut al cotei de piaţă cu "Românii au talent"

[25.02.2011] Cum vrea şeful TVR să eficientizeze instituţia

[15.08.2009] Adrian Sârbu lansează programul „a doua casă”

[22.03.2009] TVR 1 se schimbă din 29 martie

[24.12.2008] TVR INFO se lansează pe 31 decembrie 2008, de ziua Televiziunii Publice

[09.10.2008] TVR 3 se lansează mâine

[07.10.2008] Andra spune "O-la-la" la Pro TV

[25.09.2008] Televiziunea Română lansează TVR Info şi TVR3

[06.03.2008] Acasa TV se apropie de locul 2 in audienta urbana

[15.02.2008] „2008 va fi un an de odihnă pentru emisiunea „Surprize”, a mărturisit Valeriu Lazarov.

[02.11.2007] Romania: Top 5 televiziuni in octombrie

[21.09.2007] Romania are cele mai multe canale tv muzicale din Europa

[21.06.2007] Adio, Atomic TV!

[24.04.2007] Televiziunea publica isi relanseaza site-ul

[22.01.2007] Tehnica AlphaTV se muta la Romantica
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :