TVR 1 va difuza, începând cu joi, 18 mai, ora 17.55, un nou program dedicat campionatului mondial de fotbal din Germania, care va debuta pe 9 iunie 2006, potrivit unui comunicat de presă al TVR.
După difuzarea serialului „Campionatul Mondial de Fotbal 2006 - Povestea Cupei Mondiale”, TVR 1 va transmite programul „Mondial 2006 - Ghidul oficial al Cupei Mondiale”, produs de televiziunile deţinătoare ale drepturilor de difuzare a meciurilor din Campionat.
Programul este un serial care prezintă telespectatorilor, de-a lungul a 16 episoade, cele 32 de echipe calificate la Campionatul Mondial din 2006.
În cadrul serialului telespectatorii vor avea acces la imagini din calificări, de la pregătirile echipelor, interviuri ale jucătorilor şi antrenorilor, constituite în drumul parcurs de fiecare echipă spre Campionat.
Sursa: http://www.rdi-sat.com
Print
|