10 ianuarie 2007 Compania „Teleradio-Moldova” a lansat miercuri, 10 ianuarie, postul TV „Moldova International”. Acesta este primul canal tv care va avea acoperire internationala si emisie prin satelit si care are drept scop promovarea imaginii Republicii Moldova in strainatate.
Presedintele TRM, Ilie Telescu, a declarat miercuri, in cadrul conferintei de lansare a canalului, ca se mai urmareste crearea unei punti informationale intre Moldova si conationalii aflati peste hotare.
Initial, vor fi difuzate 2 ore de emisie, repetate de 12 ori in 24 de ore, 7 zile pe saptamana. Programul include un buletin de stiri si cateva emisiuni, din care circa 30 la suta vor fi emisiuni proprii, iar restul emisiuni reluate de la postul national de televiziune „Moldova 1”.
Canalul va putea fi receptionat pe frecventa „Eutelsat W2” sau 1270 Mhz. Aria de acoperire a postului include Europa de Vest si de Est, vestul Rusiei, nordul Africii si insula Madagascar, precum si cateva state din Orientul Apropiat.
reporter.md
Sursa: http://azi.md
Print
|