Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a amanat cu 45 de zile anuntarea concursului pentru utilizarea frecventelor radio si a canalelor TV, timp in care sa fie elaborata o strategie in acest sens.
Solicitarea respectiva a fost formulata in sedinta de marti, 30 ianuarie, a Consiliului de membrul acestuia, Vlad Turcanu, care a propus sa fie amanata anuntarea concursului pana va fi schitata o strategie de acordare a frecventelor, asa cum prevede Codul audiovizualului. Potrivit sursei citate, in cadrul Consiliului a fost creata o comisie care lucreaza la elaborarea acestei strategii. Pentru radiodifuzorii carora le-a expirat valabilitatea licentelor, aceasta se prelungeste pana la desfasurarea noului concurs. Turcanu a mentionat ca radiodifuzorii care vor obtine licente vor putea functiona pe aceste frecvente timp de 7 ani, dupa care vor putea beneficia de 2 prelungiri, ceea ce ar insemna ca primesc licente pentru 21 de ani. „CCA incearca sa profileze un audiovizual bazat pe anumite principii, iar acestea trebuie mai intai sa fie stabilite”, a conchis el.
Turcanu a fost sustinut si de alti membri ai CCA. Pe de alta parte, Valeriu Frumusachi a opinat ca anuntarea concursului poate avea loc in paralel cu elaborarea strategiei.
Cu votul a 7 membri din 9 s-a decis amanarea anuntarii concursului cu 45 de zile.
In cadrul sedintei de marti, urma sa fie examinat raportul de activitate al CCA pentru anul 2006. Presedintele Consiliului, Corneliu Mihalache a solicitat amanarea examinarii pentru o sedinta ulterioara, timp in care raportul va mai fi redactat. De asemenea, el a spus ca raportul se refera si la perioada de activitate a vechiului Consiliu, din care considerent documentul mai necesita unele precizari.
Raportul respectiv va fi examinat la sedinta CCA din 1 februarie.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a respins marti, 30 ianuarie, aprobarea listei de canale pentru 2 operatori prin cablu, pe motiv ca in pachet au fost incluse putine posturi care difuzeaza in limba de stat.
Din acest motiv, CCA a refuzat sa aprobe lista de canale pentru retransmisia prin cablu propuse de „AMT” SRL din Chisinau si „Helis-97” SRL din Telenesti.
Membrul Consiliului Vlad Turcanu a opinat ca, daca in R. Moldova sunt retransmise canale specializate in alta limba, ar fi de bun simt sa existe obligatoriu echivalente in limba populatiei majoritare.”In RM, care si-a declarat orientarea pro-europeana, ar trebui sa existe canale importate din statele membre ale UE pentru a se evita situatia in care predomina doar posturi din state nemembre ale comunitatii europene”, a spus el.
Tot marti, CCA a eliberat autorizatia de retransmisie pentru „Albasat” SRL in 33 de localitati din raionul Nisporeni si a aprobat modificari ale conditiilor licentelor de emisie pentru mai multi operatori de cablu.
De asemenea, Consiliul a aprobat modificari ale grilei de emisie pentru postul de televiziune „STS”, care prevad mai multe emisiuni si programe in limba de stat. Totodata, au fost respinse modificarile solicitate pentru grila postului de radio „Vzrosloe radio Sanson”, membrii CCA solicitand ca aceasta sa fie imbunatatita.
Codul Audiovizualului prevede obligativitatea radiodifuzorilor de a asigura, incepand cu 1 ianuarie 2007, un volum de productie proprie si autohtona cu caracter informativ si analitic nu mai mic de 70% in limba de stat.
Info-Prim Neo
Sursa: http://azi.md
Print
|