CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[03.04.2007] Audiovizualul moldovenesc, un protectorat rusesc

Strategia de acoperire a teritoriului RM cu servicii de programe audiovizuale creează condiţii favorabile de reformare a audiovizualului, dar pentru a realiza aceste obiective este necesar un efort deosebit şi consecvenţă atât din partea CCA, a societăţii civile, cât şi din partea conducerii politice, a declarat ieri Constantin Pârţac, expert în domeniu, în cadrul dezbaterii publice referitor la Strategie.

Potrivit lui, pe durata realizării acestei Strategii ar putea apărea şi situaţii de conflict, chiar proteste, iar dacă CCA nu va fi susţinut şi vor fi admise cedări, nu se va ajunge ca acest document să devină realitate. Deşi au fost acordate peste 240 de licenţe de emisie, cetăţeanul RM rămâne în principiu neinformat, realităţile politice - în ansamblu sau la nivel local - nu sunt mediatizate îndeajuns, nu sunt supuse dezbaterilor politice, iar patrimoniul cultural-lingvistic al RM nu găseşte niciun sprijin în audiovizualul zis naţional, a mai declarat Pârţac. Din anumite puncte de vedere, audiovizualul din RM poate fi considerat un protectorat rusesc şi aceasta ştirbeşte din independenţa statului, din securitatea şi demnitatea sa. În plus, audiovizualul s-a dezvoltat sub influenţa unor presiuni politice şi a „cumătrismului”, susţine expertul. Astfel, este inexplicabilă situaţia când un post TV deţine 14 frecvenţe, dar nu şi-a schimbat nici formatul, nici grila şi nici nu şi-a extins volumul de emisie. Totodată, există două posturi care produc 100% producţie naţională şi ele împart o singură frecvenţă, a conchis Pârţac.

Strategia de acoperire a teritoriului RM cu servicii de programe audiovizuale are drept scop susţinerea procesului democratic în RM prin contribuţia la asigurarea efectivă a dreptului universal al fiecărui cetăţean de a primi şi răspândi informaţii, inclusiv prin intermediul programelor audiovizuale.

(După Info-Prim Neo)

Sursa: http://www.timpul.md

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[28.01.2016] CCA a lansat concursul pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A

[10.01.2016] ÎS „Radiocomunicaţii” a obținut licenţa pentru crearea şi operarea celui de-al doilea multiplex de televiziune digitală cu acoperire naţională

[19.10.2012] UEFA a oferit drepturi exclusive pentru difuzarea UEFA Champions League companiei Prime TV

[15.10.2012] CTC își schimbă formatul

[19.07.2012] Postul PublikaTV și PublikaFM cresc văzând cu ochii. Curând, foarte curând, PublikaTV va fi urmărită pe întreg teritoriul țării, nu doar prin satelit ci și prin eter.

[13.07.2012] Fără publicitate locală în programele tv retransmise

[10.04.2012] Sediul unui post TV local a fost vandalizat

[07.04.2012] Marian Pocaznoi: CCA se uita dupa net

[07.04.2012] Televiziunea NIT nu mai emite

[10.08.2011] Toamnă cu surprize la Jurnal TV

[21.04.2011] Prime, Moldova 1 şi NIT - lideri naţionali la audienţă în prime time

[18.04.2011] Insuficienţa de mijloace bugetare – bariera in activitatea companiei interstatale de televiziune «Mir»

[14.03.2011] EuroTV s-a relansat pe 8 Martie
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :