„Toţi vecinii şi-au luat antene. Nu puteam să rămân în urmă. Am împrumutat 400 de dolari - o avere pentru familia mea -, ca să privesc televizorul. Mi-am luat două antene, pentru că în dealul nostru nu prindea bine. Acum însă sunt mulţumită că am vreo sută de posturi de televiziune”, ne spune Natalia Gânga, arătând cu mândrie spre acoperişul casei. Vecina femeii, Aliona, şi-a vândut vaca şi viţelul pentru a-şi cumpăra antenă parabolică, dar îi pare rău că acum doi ani s-a grăbit cu achiziţia. De ce? Acum instalarea „farfuriei” costă 120 de dolari, pe când atunci, în 2005, am plătit tocmai 200 de „verzişori”. „Să mori de ciudă, nu alta. Asta-i viaţa: uneori pierzi, alteori câştigi. Familia mea este mulţumită pentru că avem la ce să ne uităm. Nu ducem lipsă de informaţie. Ne bucurăm că privim filme şi avem muzică multă. Înainte ne plictiseam de moarte”, spune tânăra.
O „farfurie”
la doi
Pe strada centrală a satului sunt situate trei blocuri de locuit cu câte patru etaje. Imobilele arată ca după război: pereţii ciuruiţi, balcoanele deteriorate… Cu toate acestea, aproape lângă fiecare fereastră este instalată câte o antenă parabolică.
Alexandru Filip este al doilea locuitor din sat care şi-a luat „farfurie”. Zice că de atunci este informat până în măduva oaselor. Iniţial, Alexandru s-a conectat la „farfuria” vecinului, dar acesta îi dicta ce posturi TV să privească familia Filip. Şi gusturile vecinilor, deseori, nu coincideau… „Trebuia să coordonez cu cumătrul ce privim luni, marţi sau miercuri. Însă uneori el schimba postul fără a mă anunţa, lipsindu-mă de filmul sau emisiunea preferată. Deseori îl rugam să nu schimbe postul, ca să pot viziona filmul până la capăt. Abuzam de bunătatea lui, dar ce era să fac? Doream şi eu să privesc televizorul”, povesteşte bărbatul.
Între timp, Alexandru a făcut economii din salariu pentru a-şi procura antenă. În câteva luni, visul său a devenit realitate. Acum, sărăteanul nu mai are bătaie de cap. Se uită la televizor cât îi pofteşte inima…
„Antenele nu
te hrănesc…”
Pe timp de zi, în Sărata Nouă domină o linişte de mormânt. Pe străzile pustii, doar câinii şi găinile dau viaţă satului. O bătrână de vreo 70 de ani, rezemată de portiţă, spune că pe săteni îi poţi vedea foarte rar. Unde-s? Se uită concentraţi la televizor. „Eu nu am antenă, dar nici nu-mi trebuie. Ce, nu am ce face cu banii? Antenele nu te hrănesc. S-a învăţat lumea cu televizoare şi acum nu-i poţi scoate din casă. Ce-o fi văzut ei acolo? Că numai nebunii arată. Se bat, se taie, se împuşcă... Eu iată că pot trăi şi fără de kinăuri”, spune, vădit indignată, mătuşa Vasilina.
„Da’ ce, în Sărata avem străzi?”
„Epidemia” parabolicelor a pus stăpânire pe sărăteni acum doi ani. Până atunci, mulţi săteni nici nu aveau televizoare. La ce bun, dacă antena simplă recepţiona numai televiziunea publică? Pentru că pe ecran „mare lucru nu puteai vedea”, oamenii îşi alinau singurătatea stând la un pahar de vorbă în drum. Astăzi, ei sunt mulţumiţi că pot privi telenovele, ştiri, filme artistice pe tocmai 60 de posturi TV. De fapt, oamenii discută numai despre emisiuni şi filme.
Liuba Mititelu se uită zilnic la telenovele. E la curent cu ce face Alexandra Mateescu din „Lacrimi de iubire” sau alţi „eroi ai poporului”, însă habar nu are pe ce stradă locuieşte. „Da’ ce, în Sărata avem străzi? La televizor, îmi place să privesc telenovele şi reclame. Văd şi eu ce a mai apărut pe piaţă”, susţine femeia.
Şi mătuşa Parascovia Tanurcova, cea mai în vârstă locuitoare din sat, zice că este mulţumită de „antenizarea” satului. Spune că de când are „farfurie”, viaţa i s-a schimbat radical. În fiecare zi, pensionara îi dedică televizorului cel puţin două ore. „Antena şi televizorul le-a cumpărat feciorul meu. Sunt mulţumită, aşa îmi trece ziua mai repede”, spune femeia. Doar vecinul mătuşii, un flăcău de vreo 18 ani, nu este satisfăcut de „prestaţia” antenei. „Avem un post care se cheamă cânânâ (CNN) şi nu înţeleg o iotă din ce spune. De ce ni l-au pus? Să-l scoată şi să ne dea unul cu muzică bună!”, spune, indignat, tânărul.
În „Guinness Book”?
Vasile Buragă are cele mai frumoase antene din localitate. Bărbatul le-a vopsit în gri şi alb, iar în centru a plasat câteva stele şi o lună butaforică.
„Lângă antene, am montat un dispozitiv de iluminat. Noaptea lumina joacă pe cer, încât toţi vecinii se miră. De fapt, antenele sunt singurul semn de civilizaţie în localitatea noastră”, constată „inventatorul”.
De curând, sărătenii s-au gândit să-şi înscrie satul în Cartea Recordurilor, ca localitatea rurală cu cele mai multe antene parabolice pe cap de locuitor… din lume. Actualmente, primăria face „recensământul” parabolicelor, ca să poată opera cu cifre reale. „Dacă vom reuşi să intrăm în Guinness Book, atunci vom putea atrage mai mulţi turişti şi, poate, investiţii în localitate. Deşi au un venit mediu de circa 1500 de lei, oamenii tind să fie informaţi. Ei nu economisesc atunci când e vorba să achiziţioneze parabolice. Aşa şi tinerii îşi găsesc o ocupaţie. Dacă vom stabili că localitatea are cele mai multe parabolice din republică, vom contacta neapărat reprezentanţii de la Cartea Recordurilor”, a declarat Tatiana Gorgos, primarul de Sărata Nouă.
În ceea ce priveşte viitorul localităţii, sărătenii sunt optimişti. Au început cu parabolicele şi speră că peste câţiva ani vor trăi ca europenii. Că doar ştiu cu toţii ce înseamnă viaţă de european… De la televizor.
Sursa: http://www.timpul.md
Print
|
